Pentru cine e: 15 amatori cu vârste între 18 și 25 de ani, din România și Republica Moldova, inclusiv începători cu aptitudini de grafică / desen şi noţiuni elementare de animaţie. Nu e permisă participarea cursanților de la edițiile anterioare.
Ce se face: Se vor aborda mai multe tehnici de animaţie: 2D desenat, stop-motion, cut-out, 2D digital, 3D. Ponderea fiecărei tehnici va fi stabilită după selectarea celor 15 cursanţi, în funcţie de competenţele şi aspiraţiile lor. Cei trei traineri – animatori cu experienţă – le vor oferi cursanților sprijinul necesar pentru realizarea unui scurtmetraj de animaţie.
Programul atelierului include şi un modul de scenaristică susţinut de Asociaţia CTRL+N (scenaristele Ana Agopian și Oana Răsuceanu, alături de regizoarea Iulia Rugină).
Cine sunt trainerii:
Dragoş Ştefan, specializat în visual effects, grafică, pipeline şi producţie, este partener în studioul de animaţie şi efecte speciale DSG din Bucureşti şi visual effects technical director la Framestore Commercials, Londra.
Dan Panaitescu, câştigător al Premiului Anim'est 2009 pentru Cel mai bun clip publicitar, este animator 2D. Dan e unul dintre cei mai importanţi creatori din spatele documentarului Crulic – Drumul spre dincolo, la care a lucrat împreună cu Dragoș.
Sergiu Negulici, unul dintre cei mai prolifici animatori 3D din industria românească de advertising. A realizat grafică și animație 3D pentru spoturi Ursus, Pepsi, Orange România, Hollywood Multiplex.
Unde și când se întâmplă: Pensiunea Mistral 8 din Şimon-Bran, în perioada 4 – 21 aprilie 2012.
Cât costă: 800 RON, iar studenţii beneficiază de o taxă redusă la 500 RON. Taxa include cazare, masă, training, precum şi folosirea resurselor hardware / software ale Workshopului. Şi în acest an se vor acorda niște burse. Animation Worksheep va suporta cheltuilelile de transport ale participanţilor din Republica Moldova.
Cum te înscrii la preselecție:
Înscrierile au loc în perioada 10 ianuarie – 8 martie 2013, iar cei care doresc să participe sunt rugaţi să trimită prin e-mail, pe adresa workshop@estenest.ro, menţionând în subiectul e-mailului ANIMATION WORKSHEEP:
1. Un CV cu informaţii relevante şi date de contact complete;
2. O scrisoare de intenţie care să cuprindă o autoevaluare a aptitudinilor şi o prezentare a aspiraţiilor în ceea ce priveşte participarea la Animation Worksheep;
3. O adresă FTP sau un link de unde pot fi descărcate materiale relevante realizate de candidat: animaţie sau artwork de grafică / design. Ca alternativă, aceste materiale pot fi trimise şi prin poştă, la adresa: Str. Nicolae Filipescu, nr. 55-57, et. 5, camera 93, sector 2, Bucureşti, menţionând pe plic ANIM'EST - pentru ANIMATION WORKSHEEP şi datele de contact complete ale expeditorului.
4. Opţional, candidaţii pot trimite şi un sinopsis, o idee sau un scenariu de scurtmetraj de animaţie (2 minute).
Nu se percepe taxă pentru înscriere. Numele participanţilor vor fi anunțate până pe 15 martie, inclusiv.
Efecte speciale: Scurtmetrajele făcute la Animation Worksheep vor putea fi urmărite în cadrul celei de-a opta ediţii a Anim'est, care va avea loc în perioada 4-13 octombrie 2013 la Bucureşti, fiind urmată de un follow-up la Cluj-Napoca și o ediţie specială, în noiembrie, la Chişinău.
Filmele realizate la cea de-a doua ediție a Animation Worksheep.