Aperitiv Creativ #5: via Budapesta

Redacția | 24 Feb 2015

Pe 5 martie, Asociația ORICUM îl aduce la București pe Csaba Faix, PR managerul startupului Prezi.

Asociația ORICUM în parteneriat cu Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, organizează în prima joi din martie o nouă întâlnire din seria Aperitiv Creativ, care conectează comunitatea creativă din România la modele de bune practici din antreprenoriat. De data asta, evenimentul e dedicat unui startup internațional – Prezi, software-ul pentru prezentări de succes, care a reinventat modul în care oamenii transmit informații, spun povești și mobilizează audiența.

PR managerul Csaba Faix va prezenta etapele prin care a trecut Prezi din 2009, când a fost fondat, până astăzi, când are un birou în Budapesta și altul în San Francisco, și peste 280 de angajați.  

5 motive* pentru care merită să vii la Aperitiv Creativ #5:


• Conform Prezi, programul e folosit în peste 190 de țări. Chiar dacă ești sau nu unul dintre utilizatori, sigur vrei să aflii cum a fost posibilă realizarea în mai puțin de șase ani, de la un plan de business cu rădăcini în Budapesta.

• Csaba Faix e pasionat de storytelling și jonglează excelent cu propriul lui startup de consultanță media și cu managementul comunicării Prezi. Sigur are să-ți răspundă cu cap la de ce-uri și cum-uri.

• Și promite să dea din casă numai povești captivante despre Prezi și despre ce înseamnă să pui bazele unei companii tech.

• Dacă apar trei prezentări în Prezi la fiecare secundă (numărate tot de ei), calculează cât de mult valorează o oră și-cât-te-mai-ține întâlnirea de pe 5 martie.

• Întâlnirea e găzduită de Nomad Sky Bar, unde uiți pentru o vreme că ești în București.


*de la organizatori
Pin It email