Cineclub FILM MENU: „Anul trecut la Marienbad” (1961)

De ce merită văzut filmul ăsta?

Pentru că după ce îl urmăreşti pe domnul X (Giorgio Albertazzi) încercând să-şi forţeze amintirile intime (şi poate puţin mai mult) asupra doamnei A (Delphine Seyrig), replica „te cunosc de undeva” va primi cu totul alte înţelesuri. L'année dernière à Marienbad (1961), rezultatul colaborării lui Alain Resnais şi Alain Robbe-Grillet, reprezentant al Noului roman francez, ascunde în ironia presupusei relaţii de dragoste dintre X şi A, un comentariu asupra posibilităţilor de naraţiune şi recepţie a acesteia. Mai precis, filmul are câteva niveluri spaţio-temporale redate odată prin imagine, şi odată prin voice-over-ul celor doi, A şi X – cei doi îşi dispută amintirile despre anul trecut când fie au trăit o idilă pasională (cum susţine domnul X), fie insistenţele lui sunt dovada unei psihoze şi posibil ale unei agresiuni trecute sau actuale asupra ei (cum pare să sugereze doamna A). Puternic stilizat – de la tehnicile de montaj, ritmul sau muzicalitatea dialogurilor, interpretarea teatrală a actorilor, machiajele şi costumele de o expresivitate artificială şi până la decorurile expresioniste –, filmul devine un labirit narativ, în care cea mai uşoară cale de a te pierde este aceea de a încerca să elucidezi misterul trecutului celor doi: fragmentarea face naraţiunea complet opacă.

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Deşi n-au fost concepute ca o trilogie, recomand vizionarea la pachet a Hiroshima, mon amour (1959) – înainte – şi cu Muriel (1963) – după. O spun nu atât pentru că fiecare dintre cele trei filme reprezintă o variantă a preocupării tematice a lui Resnais pentru timp, memorie, trecut şi istorie, şi fiecare având nivelul său de inventivitate stilistică, ci mai ales pentru că reprezintă un moment aparte în experimentele narative ale regizorului, la care nu se va mai întoarce decât cu penultimul său film, Vous n'avez encore rien vu (2012) – menţionez că nu am văzut ultimul său film, Aimer, boire et chanter (2014).

De asemenea, aş revedea oricând, şi în orice ordine, Vertigo (r. Alfred Hitchcock, 1958) împreună cu L'année dernière à Marienbad (1961) şi m-aş distra încercând să explic legăturile formale şi tematice ale celor două filme.

Ce ar fi de ştiut despre regizor?

Alain Resnais a debutat aproximativ în aceeaşi perioadă (în anii '50) cu regizorii Noului val france, formaţi ca critici la Cahiers du Cinema, dar, împreună cu Chris Marker, Agnes Varda şi Jacques Demy, aparţine unei unei alte generaţii, numite Rive Gauche, cu teme politice declarate. Resnais a debutat cu scurtmetraje documentare, a căror preocupare pentru memorie şi istorie era clară, printre cel mai cunoscut şi apreciate fiind Nuit et brouillard (1955), care tratează problema holocaustului în lagărerele de concetrare naziste.