Cineclub Film Menu: „Bellissima” (Luchino Visconti, 1952)

De ce merită văzut filmul ăsta?

Bellissima (1953) merită văzut pentru că reprezintă o zonă mai lejeră a neorealismului, diferită de filmele care au făcut reputația curentul. În ciuda sărăciei lor, personajele din cel de-al patrulea lungmetraj al lui Visconti nu sunt puse niciodată în situații disperate. Chiar împrejurările prezentate sunt ambiguizate, nicicând impunându-ni-se cu hotărâre vreun mesaj sau vreun îndemn. În film se amintește de deziluzia pe care un actor neprofesionist o poate suferi după încheierea scurtei sale cariere cinematografice, cu toate acestea filmul e departe de a aduce o critică din acest punct de vedere sistemului de lucru folosit de cinemaul italian (și chiar de Visconti) în acea perioadă. Anna Magnani interpretează rolul unei mame care își dorește cu ardoare și se zbate ca fiica sa de vreo 5-7 ani (vârsta neclară a copilului joacă un rol dramaturgic important) să fie aleasă dintre numeroase alte fetițe prezente la casting, pentru un rol de cinema.

Una dintre cele mai frumoase scene din film este cea în care un angajat al studiourilor Cinecittà încearcă să o seducă pe mama cea zeloasă și abilă, printr-un discurs atrăgător despre viață, menit să-i împrăștie remușcările pentru infidelitatea pe care ar comite-o.

Ce film ar trebui văzut înainte şi ce film după?

Înainte sau după, un film al lui Visconti care merită văzut este La terra trema: Episodio del mare (1948), ce constituie probabil cel mai extrem experiment neorealist. Aici, preocuparea pentru soarta oamenilor săraci din popor este prezentă într-o manieră mai puțin sentimentală decât la Vittorio De Sica, celălalt mare regizor care a adus faimă cinemaului italian de imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Recunoașterea nedreptății sociale și a trudei neîncetate a oamenilor de rând este adusă în „La terra trema” prin privirea insitentă asupra acțiunilor cotidiene, nespectaculoase și zadarnice. Acest film a apărut din îmbinarea a două tendințe privite cel mai adesea ca incompatibile, pe de-o parte aflându-se intenția cineastului de înfățișa în manieră documentaristă felul de viață al locuitorilor din Acci Trezza, un orășel de pescari, și pe de altă parte, proiectul său de a adapta romanul lui Giovanni Verga, I Malavoglia, publicat în 1881.

Un alt film care ar mai putea fi văzut, reprezentant pentru o perioadă complet diferită din cariera cineastului, este celebrul Morte a Venezia (1971). Contrastând puternic cu aspectul vizual auster al lui La terra trema, în Morte Visconti a recompus bogata lume a aristocraților de la începutul secolului XX folosindu-se de sursele vizuale lăsate de pictorii vremii, cel mai ușor de identificat fiind pictorii francezi din La Belle Epoque. Filmul prezintă travaliile morale și estetice ale unui compozitor celebru confruntat cu moartea sa apropiată.

Ce trebuie ştiut despre regizor?

Luchino Visconti s-a născut cu titlul de conte într-o familie aristocrată veche, iar descendența și averea familiei i-au facilitat în tinerețe contactul cu personalități importante ale vremii și stabilirea pentru o perioadă în anii ’30 la Paris. Acolo a lucrat pentru prima oară în cinema, ca asistent al lui Jean Renoir la Une partie de campagne (1936) și tot acolo se pare că și-a însușit vederile politice de stânga.

Probabil că numele lui Visconti nu-i este străin niciunui cinefil cu oarecare experiență. Printre filmele sale cele mai cunoscute se numără Ossessione (1943), Rocco e i suoi fratelli (1960), Il gattopardo (1963), Morte a Venezia (1971).