Cineclub FILM MENU: Exotica (Atom Egoyan, 1994)

De ce merită văzut filmul ăsta?

Eu, unul, am dat peste el din greșeală. Treceam printr-o perioadă mai nefastă și simțeam nevoia de a vedea un film de duzină, care să nu-mi necesite prea mult atenția și gândirea, iar ăsta părea o alegere bună, știindu-l pe Egoyan pentru câteva dintre filmele lui recente, mai slabe. Nu știam că făcuse și filme arthouse înainte, că Exotica a fost în competiția oficială de la Cannes sau că a luat premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film, nu aveam idee cum am să mă simt după ce se va fi terminat și ultima secvență din el și că o să-mi tot apară în gând pentru câteva zile. Dau destul de des peste filme mai puțin cunoscute care-mi aduc aminte de ce iubesc cinemaul, iar dacă ar fi să fac un top al lor, ăsta ar fi sigur undeva într-un top trei. Pentru că scenariul e atât de bine omogenizat, pentru că-ți descoperă noi detalii cu fiecare vizionare, pentru tot ce înseamnă universul atmosferic din barul eponim, de fapt, și misterele din spatele clienților lui.

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Înainte, Eyes Wide Shut al lui Kubrick, care mi se pare că e din același univers. Ambele propun o realitate paralelă de care personajele sunt străine și la care iau parte ca într-un vis ilustrat de simboluri și motive muzicale. După, The Sweet Hereafter și Felicia's Journey ale aceluiași Egoyan, din ’97, respectiv ’99, în mare parte pentru că mi se pare interesant de observat evoluția sau involuția, după caz, în timp a cuiva. Aici nu poate fi vorba neapărat de o evoluție, cu atât mai puțin o involuție, rămânând oarecum constant de-a lungul celor trei filme, dar e curioasă alegerea temelor și a tehnicilor narative.

Ce trebuie știut despre regizor?

Regizorul canadian de origine armeano-egipteană obișnuia să facă, cam până pe la începutul anilor 2000, filme arthouse care cunoșteau un succes major (Exotica, aflat în competiție la Cannes, s-a descurcat foarte bine la box-office, iar The Sweet Hereafter i-a adus două nominalizări la Oscar), dar acum practică un cinema mainstream nu la fel de interesant. Face parte din aceeași generație de cineaști cu Jim Jarmusch, Todd Haynes și frații Coen, primul film, Next of Kin, făcându-l în 1984, la 24 de ani, și e un mare fan L.A. Confidential, căruia i-a și adus un tribut în primul lui film din perioada așa zisă mainstream, Where the Truth Lies.

***
Intrarea este liberă. Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Laurențiu Paraschiv, student la secția de Comunicare Audio Vizuală, și Bogdan Balla, student la secția de Regie Film, în cadrul UNATC.