Cineclub FILM MENU: Fallen Angel

Răspunsuri de Irina Trocan

De ce merită văzut filmul ăsta?

E unul din rarele filme în care se dă de înțeles că fata cuminte e mai complicată decât femeia fatală (amândouă sunt frumoase foc). Dana Andrews are rolul unui aventurier / hoinar ajuns într-un orășel unde face o obsesie pentru o chelneriță (Linda Darnell); cum ea se aşteaptă la o viaţă comodă şi el n-are (momentan) resursele să i-o ofere, plănuieşte să seducă o fată bogată şi apoi să fugă cu averea ei.

Trecând peste premisa sordidă de film noir, nu e cazul să vă așteptați la prea multe plânsete disperate şi fapte mârşave care vă fac să vă acoperiți ochii cu palmele. Protagoniştii lui Otto Preminger sunt oameni hotărâţi şi fermecători şi e o plăcere să-i urmăriți cum se apropie şi se îndepărtează unii de alţii, sau cum se apropie de unii şi se îndepărtează de alţii, etc.

Ce film ar trebui văzut înainte și ce film după?

Recomand două filme de Otto Preminger, pentru că ar trebui văzute cât mai multe dintre filmele lui. Înainte, Angel Face, un noir cu Jean Simmons şi Robert Mitchum. Criticul Tag Gallagher a făcut un eseu video absolut spectaculos despre Angel Face în care analizează atent o serie de cadre, să demonstreze câtă putere de sugestie au niște „mărunțișuri”: direcția în care se ridică fumul de țigară; tonul pe care e spusă o replică (evazivă, dar importantă dramatic); privirea lui Robert Mitchum, nedezlipită de Jean Simmons – pe care noi n-o vedem, e cu spatele la cameră, fiindcă e mai important să-l observăm pe el.

După, Anatomy of a Murder, cu renumitul Jimmy Stewart în rol de avocat și cu un avocat pe atunci renumit în rolul judecătorului. E un film despre un proces care discută concret o crimă și un viol, iar într-un sens mai larg, funcționarea sistemului juridic: arată cum niște fapte neclare și niște gesturi spontane sunt scoase din context și capătă, în sala de judecată, o importanță de viață și de moarte. Vă propun un exercițiu de imaginație, după ce vedeți Fallen Angel: alegeți o secvență care v-a tulburat (sigur vor fi mai multe) și încercați să o rememorați la rece; apoi stabiliți care e „scopul”, cine e „vinovatul” și cine e „victima”. Deși în multe feluri e un film clasic, fiind despre aspirații și sentimente complicate, nu cred că vă va fi ușor să duceți la capăt exercițiul. Iar tribunalele încearcă să aplice asta în viață.

Ce trebuie știut despre regizor?

Otto Preminger e un austriac venit la Hollywood în anii ’30, când studiourile primeau regizori emigrați din Europa în număr mare și cu entuziasm – și bine făceau, pentru că europenii nou-veniți au rafinat și au îmbogățit genurile americane. Înainte să se ocupe de teatru și film, a făcut Drept; prin urmare, multe dintre filmele lui conțin procese sau, cel puțin, trădează o gândire avocățească, o minte deschisă și tenace. E cunoscut pentru un noir pe nume Laura (primul film din cariera lui de care e mândru), pentru o adaptare după Bonjour Tristesse de Françoise Sagan (care v-ar impresiona chiar dacă v-a deranjat preţiozitatea cărţii), şi pentru porecla pe care şi-a dobândit-o tiranizând actorii, Otto the Ogre. În plus, Preminger a pavat drumul către Festivalul Sundance: când nu s-a mai înţeles cu studiourile, şi-a produs filmele independent (deşi mulţi comentatori spun că filmele lui de studio sunt mai valoroase). Merită urale pentru că, prin filmele lui, a mai înmuiat tabuurile vremii: dependența de droguri, homosexualitatea, violul și alte subiecte care nu erau discutate deschis. Nu în ultimul rând, pentru că citiți aceste rânduri în țara Noului Cinema Românesc, țin neapărat să vă zic că Otto Preminger prefera să filmeze în cadre lungi.