Cineclub FILM MENU: Je, tu, il, elle (Chantal Akerman, 1974)

De ce merită văzut filmul?

Je, Tu, Il, Elle e primul lungmetraj în regia lui Chantal Akerman, lansat cu un an înainte de Jeanne Dielman, 23, Quai du Commerce, 1080 Bruxelles (1975), film care a creat un cult în rândul publicului cinefil și a generat o recunoaștere masivă într-o grilă de analiză feministă. Je, Tu, Il, Elle funcționează similar la nivel de structură și compoziție, prin planuri statice, planuri secvență și o succesiune de acte rutiniere într-o formulă de cinema anti-narativ. Respingând tiparele rigide ale unui curent, filmul apare totuși ca un portret minimalist al alienării și o explorare sexuală care iese poate cel mai mult în evidență la nivelul intensității vizualului în filmografia regizoarei, aspectul queer al filmului fiind de asemenea important. Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înființarea premiilor Teddy (dedicate filmelor cu tematică LGBT+), filmul a fost proiectat în cadrul Festivalului de la Berlin în 2016.

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Înainte, pentru o familiarizare cu estetica și expresia antinarativă timpurie a regizoarei ar fi de văzut cele două scurtmetraje ale ei din anii ’70, La Chambre 1 și La Chambre 2 (1972) și Hotel Monterey (1972), un documentar/observațional mut care captează aceeași sensibilitate a alienării. După, Jeanne Dielman mi se pare esențial, nu numai pentru influența sa în cinema-ul de avangardă, ci și pentru substratul său feminist. Apoi, cred că e de văzut și ultimul său film, No Home Movie (2015), lansat cu puțin timp înainte de a se sinucide, fiind compus majoritar din conversații, fie direct tangibile, fie prin Skype cu mama ei, care a murit la scurt timp după filmări și despre care a afirmat că se află la baza filmelor sale, influența maternă fiind bine conturată în filme precum News From Home (1977) sau în cartea sa A Family in Brussels.

Ce trebuit știut despre regizoare?

După primul ei scurtmetraj, Saute ma ville (1971), Akerman a plecat la New York, unde a intrat în contact cu filmele de avangardă ale lui Stan Brakhage, Jonas Mekas, Yvonne Rainer, Michael Snow, afirmând ulterior că La Région Centrale al lui Snow i-a inoculat interacțiunea dintre film, timp și energie. New York nu s-a dovedit însă locul propice pentru a crește ca artist, întorcându-se înapoi în Belgia și primind recunoaștere din partea criticilor pentru Je, Tu, Il, Elle. Dobândește rapid atenție la nivel internațional pentru Jeanne Dielman, aplaudat de criticii americani și considerat o capodoperă încă de la lansare, fiind de asemenea proiectat în cadrul Festivalului de la Cannes în 1975 și consacrând-o ca pilon al cinema-ului feminist, în ciuda poziției sale articulate de a se dezice de terminologii limitative, preferând o formulă a unui cinema al identății absolute.

***

Intrarea este liberă. Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Andreea Chiper, studentă la Comunicare Audio-Vizuală, și Bogdan Balla, student la Regie, în cadrul UNATC.