Cineclub FILM MENU: Les yeux sans visage (Georges Franju, 1960)

De ce merită văzut filmul ăsta?

Les yeux sans visage, capodopera lui Georges Franju, reprezintă un film aflat la răscrucea dintre realismul poetic și suprarealism, o fabulă despre creație și iluzia perfecțiunii deschisă multiplelor interpretări. Deși răscolitor pe alocuri, filmul merită văzut fie și numai pentru secvența de început, în care o Alida Valli speriată încearcă să scape de un cadavru aruncând-l în Sena. Muzica lui Maurice Jarre, picturalitatea cadrelor și grația și inocența jocului lui Edith Scob, toate ajută la sporirea atmosferei sumbre, de coșmar finalizată brusc printr-o secvență care pare desprinsă din mitologia greacă. Dar, mai mult decât un simplu film atmosferic eficient, Les yeux sans visage reușește să fie memorabil de la un capăt la altul, să șocheze prin simplitate și să copleșească prin măreția ideilor.

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Înainte ca Boileau-Narcejac, celebrul cuplu de scriitori de romane de suspans, să scrie scenariul pentru filmul lui Franju (adaptat după romanul așa-zisului Jean Redon), o altă operă a acestora era transpusă pe marele ecran de Henri-Georges Clouzot în 1955: Les diaboliques, cu Simone Signoret și Véra Clouzot în rolurile principale, împarte mai multe elemente stilistice și de structură cu filmul anterior, recognoscibile, de asemenea, și în Vertigo al lui Hitchcok, adaptat după un alt roman al aceluiași cuplu, de la intrigi și moduri de rezolvare ale acestora până la tipuri de ecleraj. Sunt interesante de observat nu numai stilurile regizorale ale celor doi, dar și influențele scenariștilor-autori în fiecare dintre cazuri. După vizionarea lui Les yeux sans visage, nu ar strica un ochi aruncat la Judex, făcut de Franju trei ani mai târziu, o reinterpretare a miniseriei omonime realizate de Louis Feuillade în 1916.

Ce trebuie știut despre regizor?

Înainte să debuteze în lungmetraj, Georges Franju a petrecut mai mult de douăzeci de ani făcând scurtmetraje de ficțiune și mai ales documentar. A reușit să realizeze nu mai puțin de opt lungmetraje, dintre care cel mai cunoscut rămâne Therese, o adaptare din ’62 după François Mauriac. În ciuda calităților artistice ale acestora, cel mai mare aport la industria cinematografică rămâne înființarea, în 1937, alături de Henri Langlois, a Cinematecii Franceze, una dintre cele mai mari și mai importante arhive de film din lume. Aceasta a stat la baza formării multor tineri ca cineaști, printre care și Jean-Luc Godard, François Truffaut, Robert Bresson sau Jacques Rivette.

***

Intrarea este liberă. Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Laurențiu Paraschiv, student la secția de Comunicare Audio Vizuală, și Bogdan Balla, student la secția de Regie Film, în cadrul UNATC.