Cineclub FILM MENU: Zazie dans le Métro (r. Louis Malle, 1960)

De ce merită văzut filmul?

„Este Noul Val!” exclamă personajele în Zazie dans le Métro. Este unul dintre filmele cele mai „Noul Val” fără a fi un film al Noului Val Francez. Zazie este unul dintre cele mai simpatice filme ale cinematografului francez și, totodată, un fel de sinteză a exuberanței ludice a climatului artistic din Hexagon în jurul anilor '60. E și o odă vizuală a infantilității, fără a fi un film pentru copii, la fel de zurliu ca protagonista sa, la fel de incisiv în satiră și în mici adevăruri cotidiene cum numai un copil o poate face, într-o cheie specific de nonșalantă. Ducând mai departe o moștenire și o afinitate suprarealistă pentru umorul vizual și pentru comic la graniță cu absurdul, Zazie este un compendiu de superbe și creative trucuri cinematografice și de comedie situațională – o mare joacă cinematografică și un solid exercițiu de stil, cu explorări care amintesc de începuturile filmului, dar și cu experimente moderniste (tăieturi în cadru, fast forward, slow motion) care preced ușor, deși nu cu mult, avântul Noului Val Francez în manipularea tehnică. Filmul e și un fel de unofficial (and maybe unflattering) city guide al unui Paris într-un timp al schimbărilor culturale și sociale, simultan o premărire a orașului și o demitizare a sa. Dacă vreți, e un fel de cult classic al culturii franceze și reprezentarea cinematografică a unui loc de joacă, atât al protagonistei Zazie, cât și a regizorului. Altfel, prin jocuri și cuvinte inventate, preluate din cartea eponimă (scrisă de un la fel de suprarealist Raymond Queneau), a cărei adaptare o reprezintă, Zazie dans le Métro este un deliciu lingvistic pentru orice francofon.

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Filmul face o pereche frumoasă (un mariage, ca la vinuri) cu Les 400 coups (1959, r. François Truffaut), apărând aproape simultan și problematizând circumstanțe diferite ale conceptului de enfant terrible. Poate Les 400 coups e deja arhicunoscut, dar mi se pare că merită privit în comparație cu o expresie feminină, într-un alt registru, a unei vârste pubescente. De asemenea, pentru o bună completare a reperelor privind comedia franceză, trebuie neapărat văzute filmele lui Jacques Tati, „tăticul” umorului vizual francez; aș zice de început clasicul Mon Oncle (1958) și Playtime (1967), umor poate chiar mai rafinat decât la Malle.

Ce trebuie știut despre regizor?

Louis Malle e un caz interesant al cinematografiei franceze, adesea raliat la idealurile și formele de expresie ale Noului Val Francez, dar fără să aparțină propriu-zis de acesta, nefăcând parte din destul de strâns și restrâns închegatul bine-cunoscut cerc al „marilor autori”. Chiar dacă sunt voci care afirmă că Malle a articulat o serie de caracteristici estetice Nouvelle Vague-iste înaintea contemporanilor săi, influențând discursul artistic al decadei 60 prin căutarea, la rândul său, a noi forme de expresie ca frustrare la adresa cinemaului francez clasic, opera sa a rămas mai degrabă în linii tradiționale și mai puțin infuzată de tari manierisme stilistice, mai puțin unitară în expresii ideologice. Adesea pendulând între succes și eșec, filmografia sa balansează destul de mult între registre, între producții franceze și producții americane, de la un documentar de debut, co-regizat cu Jacques Cousteau, Le Monde du Silence (1956), la filmul noir care o lansează pe Jeanne Moreau, Ascenseur pour l'échafaud (1958), apoi la diverse experimente și drame, în compania a rezonante nume precum Brigitte Bardot sau Jean-Paul Belmondo.

***

Proiecția filmului va fi urmată de o discuție moderată de Andreea Chiper și Teodora Leu, redactori Film Menu.