Cineclub Midnight Session - Les Nuits de la pleine lune (1984), de Eric Rohmer

Redacția | 29 Mar 2013

În Sala de Cinema UNATC, vineri, 29 martie, ora 22. Intrarea liberă.

Despre film ne povestește Irina Trocan:
 
1.De ce merită văzut filmul ăsta?

Personajele lui Eric Rohmer depind foarte mult de potrivirea actorilor care le interpretează și trebuie s-o vedeți pe Pascale Ogier jucând ca să înțelegeți de ce. Les nuits de la pleine lune depinde de neprevăzutul reacțiilor ei. Premisa filmului e foarte simplă și e explicitată de pe genericul de început („Qui a deux femmes perd son âme, qui a deux maisons perd sa raison”); Louise îi spune prietenului ei că vrea un apartament în care poate sta singură când simte nevoia, să se poată simți liberă; lui i se pare un moft; independența ei proaspăt descoperită erodează treptat relația. Ca în toate filmele lui, Rohmer arată schimbările protagonistei cu atâta precizie, cu atâta ambiguitate –fascinantă pentru mințile raționale care încearcă să le găsească o noimă-, încât nu e nicio problemă că ne dă spoilere.
 
2.Ce film ar trebui văzut înainte și ce film după?

Înainte, After Hours (1985) de Martin Scorsese, pentru că duce până la capăt o stare de spirit care în Pleine lune e doar sugerată; vă va sensibiliza la noctambulism cu ochii deschiși.

După, Ma Nuit chez Maud (1969), tot de Eric Rohmer. Îl puteți vedea pe Jean-Louis Trintignant când era mult mai tânăr decât în Amour și viitorul (personajului) lui părea să fie ceva monolitic și ascuns în ceață. Greul acțiunii din film se petrece într-o noapte înzăpezită din preajma Crăciunului, în dormitorul unei femei atrăgătoare, și constă în principal în conversații despre principii morale.
 
3.Ce trebuie știut despre regizor?

Într-o notă personală, a fost primul meu regizor preferat. Din punct de vedere istoric, a fost în grupul de regizori-scenariști din Noul Val Francez (formați la revista Cahiers du Cinéma ca cinefili-critici), doar că, înainte să intre în grup, a făcut studii de literatură și a publicat un roman; deloc întâmplător, se spune despre el că e cel mai romanesc cineast. Își împarte filmele în serii (Six contes moraux, Comédies et proverbs, Contes des quatre saisons) prin care unifică filme care sunt, altfel, foarte greu de clasificat.

În filmele lui istorice (cu o excepție, adaptate după romane sau memorii), folosește decoruri stilizate ca să distrugă iluzia de realitate imediată (pentru că ar fi, oricum, o minciună). Pe de altă parte, limbajul personajelor e preluat integral din cărțile-sursă, uneori cu tot cu „zise el/zise ea”. N-ați crede că regizorul lui Pleine lune are atâta elan anti-iluzionist.
Pin It email