Cineclub Mut: „Pasiunile Ioanei D'Arc”

De ce merită văzut filmul?

La passion de Jeanne d’Arc reușește să rămână o capodoperă a cinemaului mut, dar să și demonstreze necesitatea introducerii sonorului în film. În versiunea sa asupra poveștii Ioanei d’Arc, Dreyer se bazează pe mărturii recuperate ale celor care au participat efectiv la procesul tinerei. Filmul este compus aproape în totalitate din close-up-uri, regizorul dorind să surpindă dimensiunea psihologică a dramei personajelor și suspendând relația dintre spațiu și narativitate. Este singurul film în care a jucat Maria Falconetti, actrița care o interepretează pe Ioana d’Arc, despre rolul său spunându-se că „ar putea fi cel mai bun rol înregistrat vreodată pe peliculă.” (Pauline Kael)

Ce ar trebui văzut înainte și ce după?

Înainte: Leaves of Satan’s Book (Carl Th. Dreyer, 1920); Michael (Carl Th. Dreyer, 1924)

După:
– pentru diferența între abordările asupra temei: Jeanne La Pucelle (Jacques Rivette, 1994); Le Proces de Jeanne d'Arc (Robert Bresson, 1962)

– primul film sonor al lui Dreyer: Vampyr (Carl Th. Dreyer, 1932).

Ce e de știut despre regizor?

Carl Theodor Dreyer este unul dintre cei mai cunoscuți regizori danezi, a avut o carieră de succes de-a lungul a cinci decenii (1912-1964) în timpul căreia nu s-a abătut de la principiile sale de a face film pentru valoarea sa artistică, pentru capacitatea sa de a reda intensitatea trăirilor interioare de care e capabilă o ființă umană. A abordat teme cu tentă religioasă, iar majoritatea personajelor sale sunt analizate psihologic, de obicei în cadrul unor situații tragice sau de criză. A început ca jurnalist, apoi a lucrat ca scenarist, însă s-a remarcat ca regizor, adaptându-se trecerii de la film mut la film sonor, operele sale păstrându-și calitatea și esența. Nu s-a conformat niciodată ideilor mainstream și deși a lucrat pentru un studio de film scandinav (Nordisk), rolul său în industrie a fost să demonstreze că valoarile autentice ale cinematografiei pot supraviețui tendinței de comercializare.