Cu ochii pe NexT

Redacția | 05 Apr 2016

Avant-garde, Arthouse, LGBT, Out In Space, Hanky Panky, nu mai ieșim din cinematograf.

Creat în amintirea regizorului Cristian Nemescu și a sound designerului Andrei „Otto” Toncu, NexT International Film Festival împlinește (deja!?) 10 ani de când ne aduce cele mai interesante scurtmetraje ale momentului, descoperind noi viziuni asupra cinemaului. Selecționerii Irina Trocan, Oana Ghera și Massimiliano Nardulli au ales dintre câteva mii de filme, 27 care să se lupte în competiția internațională și 10 în cea națională. Restul sunt împărțite în secțiuni tematice.

Ce secțiuni au rămas: Cei care vor să fie la părtași la noi moduri de exprimare cinematografică nu ar trebui să rateze nici anul ăsta Avant-garde Shorts. Cei pentru care o poveste trebuie neapărat să aibă început, cuprins și încheiere, ar face bine să se abțină. Arthouse Shorts cuprinde scurtmetraje realizate de regizori consacrați (gen Claire Denis, David Cronenberg, Mike Leigh etc.), iar anul ăsta starul secțiunii este mediumetrajul Junun al lui Paul Thomas Anderson. Nici Oscars Night nu lipsește, unde veți putea vedea cele 5 filme nominalizate anul ăsta la Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj de ficțiune. Pentru al doilea an la rând, NexT Is Feminist va prezenta povești în care poveștile să pună accentul mai mult pe un punct de vedere feminin, iar secțiunea LGBT va aduna filmele care chestionează norma.

Ce e nou: Se pregătește un super-eveniment cu ocazia Out In Space. Orice transcende granițele planetei noastre veți putea regăsi în cadrul acestei noi secțiuni, care va fi prezentată la Terra Events Hall, unde va avea loc și un after-party cosmic susținut de colectivul Discoteca. Hanky Panky va reuni tot ce înseamnă sexualitate și intimitate umană, fie că suntem sau nu mândri de asta. Eseurile video sunt o nouă formă de critică de film, care va avea un program special dedicat lor, la care va participa și Kevin B. Lee, membru fondator al Fandor și membru în juriul competiției internaționale, care va prezenta două eseuri video proprii.

Ca în fiecare an, NexT va avea niște evenimente speciale dedicate sound design-ului. Jurnalista și muziciana Maria Balabaș va ține masterclass-ul Plimbări Sonore, vorbindu-le participanților despre cum contribuie sonorul la construcția unui film sau cum se creează o imagine sonoră, în timp ce îi plimbă pe participanți prin București. De asemenea sound editorul și sound designerul Selim Azzazi va ține un masterclass Sound as a Storytelling Tool.

În cadrul NexT se va lansa și CinEd, un proiect amplu de educație cinematografică în școli, care va avea loc în București și mai multe orașe din provincie. Mai multe detalii aici.

***

NexT International Film Festival va avea loc între 7 și 11 aprilie la Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului. Detalii despre program și bilete găsiți pe
site-ul festivalului.
Pin It email