Cursuri de Go pentru începători

Redacția | 27 Ian 2013

Dacă ai citit Jucătoarea de Go scrisă de Shan Sa sigur ai rămas cu pofta să joci.

Ceainăria Tabiet (un nume aparent predestinat) din București, zona Aviatorilor, organizează cursuri de go pentru începători. Profesor este Cătălin Țăranu, președintele Federației de Go din România și primul jucător european care a ajuns în campionatul de Go al Japoniei. Din 2001, Cătălin e 5-dan, adică super șmecher. 

Jocul de Go pare un board game simplist și drăgălaș, dar se zvonește a fi cel mai complex joc de strategie, c-un număr de variante posibile pe tabla de joc mai mare decât cel al atomilor din univers. 

Cursul e pentru începători de toate vârstele, între 30 ianuarie 2013 și 20 martie 2013.
Durata: 8 ședințe, în fiecare miercuri de la ora 19. 
O ședință: 1 oră și 30 de minute (45 de minute teorie, 45 de minute aplicații practice)
Prețul cursului: 190 de lei

Pentru detalii și înscrieri: 0722.525.963 sau office@ceainariatabiet.ro.

În România sunt peste 2.000 de jucători înregistrați de Go, 2 campionate naționale și aproape 30 de cluburi răspândite prin toată țara. Pentru jucătorii de Go, lumea se-mparte între cei care joacă și cei care nu joacă. 
Pin It email