De ce să mergi la Timishort Film Festival

Laurenţiu Paraschiv | 02 Oct 2018

Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul țării, împlinește anul acesta 10 ani.

În perioada 3-7 octombrie, la Timișoara se desfășoară cea de-a 10-a ediție a festivalului de film Timishort și, ca și în anii trecuți, vine cu promisiunea de a face cunoștință publicului autohton cu câteva dintre cele mai bune scurtmetraje apărute recent în țară și în lume. Selecționerul Massimiliano Nardulli afirmă că „cea mai mare parte a cineaştilor ale căror filme am ales să le aducem anul acesta la Timishort sunt din categoria «tinere speranţe», regizori ale căror scurtmetraje au confirmat” și că „farmecul lor este acela că poţi paria pe cei ce vor fi mâine marii regizori, iar Timişoara are şansa de a le vedea filmele înaintea tuturor”. 

Secțiunile competiționale au rămas aceleași, anume cea națională, cea internațională și videorama, secțiunea dedicată filmelor experimentale, iar juriul de anul acesta va fi format din Vladimir Blaževski, Dalia Castel, Tudor Giurgiu, Wafa’a Celine Halawi și Milja Mikkola. Printre cele 10 filme care vor rula în cadrul primeia dintre secțiunile amintite se numără și Bestia, filmul Andreei Lăcătuș aflat anul acesta în competiția de la TIFF, dar și Cel mai bun client al lui Serghei Chiviriga, premiat anul trecut la Anim’est.

De neratat sunt și secțiunile Animation Panorama și Midnight Sun, unul dintre cele două festivaluri invitate, care aduce la Timișoara două scurtmetraje ale fraților Kaurismäki: Rocky VI al mai cunoscutului Aki Kaurismäki, pe care acesta îl descrie ca my revenge on Mr. Stallone, who I think is an asshole, și Valehtelija al lui Mika Kaurismäki. Țările în spotlight, cu câte o secțiune dedicată, sunt Macedonia și Liban.

Proiecțiile au loc la Teatrul Național Timișoara și la Casa Artelor, iar concertul Silent Strike & Muse Quartet programat sâmbătă are loc la Sala Capitol.

Biletele la film costă 5 lei, cele la concert 15, iar abonamentele care oferă acces la tot festivalul 45.
Mai multe detalii legate de filme, jurați, dar și programul complet se pot găsi pe site-ul festivalului.

PROGRAM

Pin It email