Festivalul Internațional de film NexT prezintă și anul acesta proiecţia-eveniment Oscars Night - vineri, 30 martie, de la ora 20.30, la Cinema Scala. Spectatorii vor păşi pe covorul roşu sub luminile reflectoarelor alături de invitaţii festivalului, iar după proiecţie sunt aşteptaţi la „Soundtrack Party” în Coyote Cafe, clubul festivalului, unde vor răsuna cele mai cunoscute coloane sonore, de la Dirty Dancing şi Grease, trecând prin Pulp Fiction, până la Fight Club sau The Girl with the Dragon Tattoo.
Proiecţia va fi deschisă de Zeul Iubirii/God of Love în regia lui Luke Matheny, câştigătorul de anul trecut al celei mai râvnite statuete, la categoria scurt metraj de ficţiune. Fermecătorul film îl are în centrul acţiunii pe un tânăr campion de darts, cântăreţ prin cafenele şi amorezat până peste urechi, care îşi vede dorinţele împlinite – la propriu – când primeşte o cutie misterioasă de săgeţi care te fac să te îndrăgosteşti. Câştigătorul de anul acesta al premiului Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj de ficţiune este Malul/The Shore în regia lui Terry George. Filmul spune povestea a doi prieteni din copilărie, Joe şi Paddy, despărţiţi timp de 25 de ani de conflictul nord-irlandez. Când Joe se întoarce acasă în Irlanda de Nord, fiica sa, Patricia, îi convoacă pe cei doi la o reuniune cu rezultate neaşteptate.
La ediţia din această primăvară, NexT a mai pregătit o serie de surprize spectatorilor, printre care două proiecţii explozive: NexT Dance şi NexT Imaginaria.
Programul NexT Dance va avea loc chiar în ziua de deschidere (28 martie) la Cinema Studio, de la ora 21:00, unde publicul este invitat să se încarce cu energia filmelor difuzate. Musical-urile despre poveşti de dragoste dar nu numai, dansul contemporan şi exprimentele vizuale montate pe beat-uri electronice întregesc secţiunea NexT Dance care promite să îi contagieze pe spectatori cu cele mai antrenante ritmuri şi cu o energie debordantă. În seara de 28 martie dansul şi muzica se vor muta de pe ecranul de proiecţie în clubul festivalului, Coyote Cafe, unde spectatorii şi invitaţii festivalului sunt asteptaţi la petrecerea de karaoke.
Programul NexT Imaginaria, menit să trezească imaginaţia dar şi frica spectatorilor, va avea loc în cea de-a doua zi de festival (joi, 29 martie) de la ora 20:30 la Cinema Studio şi cuprinde scurtmetraje SF şi horror, animaţii amuzante şi filme cu vampiri. Programul provoacă publicul să îşi imagineze un viitor controlat de computere, viaţa de apoi şi viaţa anterioară, că Domnul cu Coasa ar exista cu adevărat, şi nu numai.
Festivalul Internaţional de Film NexT va avea loc între 28 martie şi 1 aprilie la Cinema Scala şi Cinema Studio, iar seminariile, prezentate de JTI, se vor desfăşura la Café Verona Cărtureşti.
Abonamentele sunt disponibile pe site-ul ticketfan.ro şi în reţeaua Ticket Fan (în magazinele Flanco şi la Librăria Engleză Anthony Frost). Spectatorii pot opta între diferite tipuri de abonamente şi bilete iar studenţii beneficiază de preţ redus: Festival Pass (100 Lei)/Festival Pass pentru studenţi (90 Lei), abonament 10 proiecţii (80 Lei)/abonament 10 proiecţii student (60 Lei), abonament 5 proiecţii (40 Lei)/abonament 5 proiecţii studenţi (30 Lei). O proiecţie cuprinde un calup de scurtmetraje, cu o durată totală de aproximativ 120 de minute. Singura excepţie este programul NexT Generation, care prezintă filme de lungmetraj.
Festivalul de film NexT vă invită la dans, Oscaruri şi Imaginaria
Cum ar fi ca toată viaţa ta să fie legată într-un fel sau altul de film? Ca atunci, seara, când povesteşti prietenilor ce ţi s-a mai întâmplat şi totul se transformă, iar cei care te ascultă văd şi simt de parcă ar fi fost şi ei cu tine?
Afișul Festivalului NexT 2012