Festivalul pentru liceeni „Florian Pittiş”

Redacția | 07 Mai 2014

A şaptea ediţie a festivalului omagial „Florian Pittiş” ia startul pe 12 mai.

Festivalul naţional de arte pentru liceeni „Florian Pittiş”, organizat de Consiliul Elevilor Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti şi Trupa de teatru AS, se desfăşoară în perioada 12-14 mai, la Teatrul Bulandra din Bucureşti.

Luni, 12 mai, de la 19:00, are loc competiţia de muzică a festivalului. Marţea va fi pentru teatru, iar programul va arăta cam aşa:

19:00 – Atelierul de Teatru, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Botoşani – Şcoala lui Gufi, după Ţara lui Gufi, de Matei Vişniec

19:30 - Felix II, Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu”, Bucureşti – Strangers

20:00 – Aici, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanţa – Sub aceeaşi stea, după romanul lui John Green

20:30 – Minicinis, Liceul „Kőrösi Csoma Sándor”, Covasna – Moftangiii, după I.L. Caragiale

21:00 – Experimenthalia, Colegiul Naţional „Ion Neculce”, Bucureşti – Visul unei nopţi de vară, după William Shakespeare.

Festivitatea de premiere de miercuri seara va fi urmată de spectacolul Scurt pe doi, al UNATC, şi de un recital Viţa de Vie.

Din juriu fac parte: Mariana Mihuţ, Mihai Gruia Sandu, Virgil Ianţu, Adrian Despot şi Ionela Neagoe. Preşedintele juriului este prof. Victor Ioan Nicolae – directorul „Gheorghe Lazăr”, iar preşedinte de onoare este Anda Pittiş.

Câştigătorii trofeului la secţiunea Teatru îşi vor juca spectacolul la Teatrul Excelsior, sâmbătă, 24 mai, de la 19:00.

Detalii, pe site-ul Trupei AS.
Pin It email