Institutul Goethe incubează proiecte

Redacția | 26 Mai 2015

Ești tânăr, te interesează cultura și limba germană și ți-ar plăcea să organizezi și tu evenimente? Ai o mulțime de idei, dar nu ai experiența și contactele necesare?

*voluntariat*

FOKUS pe GERMANĂ, proiect al Institutului Goethe din București, inițiază anul ăsta proiectul Goethe-Guerilla, o echipă de tineri activi și flexibili, care vor să se implice în activitățile culturale și educaționale ale institutului.

Participanții fac parte dintr-o echipă creativă, planifică și dezvoltă idei împreună cu ceilalți tineri și implementează în final un proiect. Acestea pot fi acțiuni cultural-artistice sau educaționale, workshop-uri, concerte, filme, prezentări sau altceva. Toți participanții beneficiază de o săptămână de cursuri de project management și sunt coordonați pe tot parcursul proiectului de echipa Institutului Goethe.

Dacă vrei să aplici, trebuie:
• Să fii creativ;
• Să te intereseze cultura, educația și limba germană;
• Să fii deschis să schimbi idei și să lucrezi în echipă;
• Să ai între 20 și 25 de ani;
• Să ai cunoștințe de bază (minim A2) de limba germană (cunoștințele avansate reprezintă un avantaj);
• Să locuiești în București sau în imediata apropiere;
• Să îți planifici timp pentru proiectul Guerilla (pentru întâlniri regulate, workshop-uri, E-Mail-uri, evenimente etc. în perioada iunie-decembrie 2015).

Noi îți oferim:
• Ocazia de a fi creativ și de a-ți implementa ideile;
• Posibilitatea de a câștiga experiență și de a-ți face contacte;
• O imagine de ansamblu asupra activității noastre.

Dacă ești interesat să devii Goethe-Guerilla, completează formularul. În cazul unui răspuns pozitiv, vei fi invitat la un interviu.

Deadline: 3.06.2015

FOKUS pe GERMANĂ
Pin It email