Iutta. Spirit Eflorescent. Lansare.

Redacția | 24 Apr 2013

26 aprilie, ora 19:00, la nou9

Vineri, 26 aprilie, ora 19:00, la nou9, are loc evenimentul de lansare a primei colecții de genți Iutta – „Spirit Eflorescent”.

Spirit Eflorescent reprezintă materializarea viziunii brandului Iutta: revalorificarea specificului românesc și reinterpretarea autenticului. Colecția are un număr de 20 de genți din piele naturală, cu broderii inspirate din tradiția autohtonă și sculpturi în lemn.

Materialele utilizate sunt pielea naturală, lemnul, metalul, iar printre culorile aplicate se regăsesc: french roast, titanium, praz, roșu corai, grej, caffe latte, negru, roșu mac, maro, bordo.

Sloganul Iutta, acest Dor de românesc, este și laitmotivul evenimentului de lansare. De aceea, în cadrul lansării va avea loc și proiectul fotografic „Colecție de doruri”, prin care participanții vor putea să pună la păstrare cele mai mari doruri ale lor.

Pentru a avea o imagine cât mai amplă a poveștii Iutta, la eveniment va fi recreat și atelierul în care s-au lucrat gențile, cu elementele care au ajutat și inspirat pe parcurs. Din întreg decorul vor face parte și tapiserii basse-lise realizate la războiul de țesut de către Raluca Alexandru și muzică de inspirație folclorică, prăjituri de casă și vin românesc.

Despre Iutta. Dor de românesc.

Iutta este un atelier de creație pentru care tradiția și cultura pur românească reprezintă o sursă de inspirație continuă. Cu dor de românesc, se surprinde esența folclorului prin prelucrarea produselor de marochinărie în forme de expresie actuale. Povestea Iutta se inspiră din antichitate, de la o femeie pe nume Iudita, care a luptat prin frumusețea și înțelepciunea sa împotriva abaterii poporului de la adevăratele valori. Apărarea autencității a fost punctul de plecare pentru Iutta, care și-a propus să reînvie spiritul românesc.

Site Iutta

 
Pin It email