Love Issue #8 are ca temă Intimitatea. Fie că-s amintiri din copilărie sau vieți în spatele scenei, dor de mare sau interogatorii, cupluri dormind sau România privită de un străin, am încercat în toate cele 21 de articole să distingem elementul intim. Printre fotografii prezenți în revistă, Donald Weber (VII Agency), Paul Schneggenburger (Anzenberger Gallery), Karen Miranda intervievată de Jorg Colberg și Saul Robbins (profesor de fotografie la Center of Photography, NYC).
Revista cuprinde și o parte de scurte portfolii ale celor care au participat la call-ul de proiecte legate de intimitate iar în cadrul lansării s-au expus trei dintre acestea fotografiate de Valeriu Cătălineanu, Irina Munteanu și Alina Negoiță. Odată cu cele trei proiecte expuse, Mircea Albuțiu a fost prezent la eveniment cu nouă fotografii din proiectul Jurnal de Culise, prezent și el în Love Issue #8.
Love Issue este o revistă independentă de fotografie editată de Constantin Nimigean (www.oitzarisme.ro). Primul număr a apărut online în ianuarie 2011 iar după alte 5 numere, revista a trecut în tipografie.
În noiembrie 2012 a apărut Love Issue #7 care avea ca temă Dependența / Independența și a fost printată datorită unei campanii de crowdfunding pe Internet în care s-au vândut în avans 500 de exemplare. Cu bugetul strâns s-au printat 1000 de exemplare care s-au distribuit worldwide. Cu conținut în limba engleză, revista se adreseaza celor care-s pasionați de povești, fotografii, oameni și întâmplări reale.
Mai multe detalii pe www.love-issue.com.

Revista costă 30 RON și se găsește pe site precum și în librării, cafenele și alte locuri dedicate.