„Parisul ne aparţine” + Lansare Film Menu

De la ora 19, la Cineclubul Film Menu, se proiectează Paris nous appartient (r: Jacques Rivette, 1961) în sala de Cinema a UNATC (str. Matei Voievod 75-77).  De la 22, ne mutăm la OTA (str. Dr. Staicovici nr. 26), la un party animat de Rock Dj şi Tom Wilson. Intrarea la proiecţie şi la petrecere va fi liberă. 

Despre Film Menu #17

Dosarul acestui număr e dedicat cineastului Jacques Rivette, ale cărui filme sunt considerate echivalentul cinematografic al experimentelor literare ale unor scriitori precum James Joyce sau Thomas Pynchon. 

Numărul 17 conţine şi un interviu amplu cu Corneliu Porumboiu, realizatorul lungmetrajelor A fost sau n-a fost?(2006), Poliţist, adjectiv (2009) şi al proaspăt finalizatului Metabolism sau Când se lasă seara peste Bucureşti (2013). Pe lângă numeroase cronici de film, în revistă se găsesc și două articole-portret dedicate cineaştilor Leos Carax şi David Cronenberg, precum și texte despre filme din 3 festivaluri (BIEFF, CineMAiubit şi Les Films de Cannes a Bucarest).

Despre Paris nous appartient (3 răspunsuri de la Irina Trocan)

De ce merită văzut filmul ăsta?
Pentru că e cool, la propriu – o să vă treacă fiori când îl vedeți. O studentă timidă la Literatură se îndrăgostește de un regizor de teatru și acceptă un rol în piesa lui fără să știe în ce se amestecă (răspunsul, fără să intru în detalii: o conspirație de talie mondială despre care nu poate afla decât de la niște pseudo-artiști aroganți).

E lungmetrajul de debut al lui Jacques Rivette şi de asta l-am urmărit cu o curiozitate vag perversă, încercând să descopăr ce procese de conştiinţă îşi făcea în tinereţe, înainte să se maturizeze şi să nu se mai gândească decât la teatru, cinema şi relaţia dintre ele.

Ce film ar trebui văzut înainte și ce film după?
Va savoir (2001), tot un film de Jacques Rivette despre teatru, Paris şi ce fac ele din oamenii sensibili. Vedeţi-l înainte de Paris nous appartient pentru că e mai coerent și mai senin și mai apropiat cronologic de „era noastră”, o să puteți intra în el mai ușor. Dar trebuie neapărat să vedeți Paris nous appartient, să nu rămâneți cu impresia că Rivette e optimist din naștere.

După, Désordre (1986), lungmetrajul de debut al lui Olivier Assayas, despre membrii unei trupe rock și impulsurile lor centrifuge și autodistructive. Rivette ar fi empatizat.

Ce e de știut despre regizor?
E un geniu. E un mare cinefil, a fost critic de film înainte să se apuce să-și înșire jucăriile pe platoul de filmare (sau în exterioare, pentru că făcea mult location shooting, conform credinței că filmele ar trebui să descrie lumea asta, nu cine știe ce abstracțiuni). Rivette e asociat cu Noul Val Francez, alături de ceilalți regizori-critici (Jean-Luc Godard, François Truffaut, Eric Rohmer) de la Cahiers du Cinéma. Trebuie să îi admirați pe oamenii ăștia pentru că, fără ei, cinemaul ar fi rămas o treabă pentru ucenici scorțoși. Ei au fost primii Quentin Tarantino.