Schimbă dreptul de autor!

Redacția | 15 Iun 2015

Mai ai o zi la dispoziție să contribui la reforma dreptului de autor din UE: pe 16 iunie, Comisia pentru Probleme Juridice a Parlamentului European votează asupra raportului Reda. Ai toate informațiile pe Copywrongs.eu.

Dacă e aprobată, reforma asta, susținută de activiști și membri ai Partidului Pirat din toată Europa, poate schimba Internetul și libertatea ta de acces zilnic la cultură. Are șanse să aducă legislația dreptului de autor, momentan depășită de tehnologii, în epoca Internetului, anul de grație 2015.

Ce-i cu reforma și de ce e nevoie de ea?

Dreptul de autor influențează lucruri aparent banale, pe care le faci zilnic, uneori chiar fără să-ți dai seama. Multe dintre acțiunile tale sunt ilegale conform legilor actuale. Altele sunt supuse unor legi absurde, care nu mai au mare legătură cu realitatea și cu modul în care contribuie internetul la propagarea informației. Reforma propusă de Julia Reda, europarlamentar din partea Partidului Pirat din Germania, își propune să schjmbe, printre altele, următoarele aberații din lege:

- Geoblocking. Te-ai săturat de mesajul „Acest video nu este disponibil în țara dvs.”? Ai putea să scapi de el, dacă legea asta e aprobată, și le interzice serviciilor video să discrimineze utilizatorii prin blocarea accesului la conținut, în funcție de țara în care locuiesc.
- Citate audio-video. E legal să citezi texte scrise, dar legea n-a ținut pasul cu tehnologiile audio-video, care permit oricui în ziua de azi să facă video blogging sau podcasting. Momentan e ilegal să citezi fragmente din alte opere audio-video.
- Dreptul la panoramă. Din ciclul „știai că...?” – momentan e ilegal să publici fotografii cu clădiri din spațiul public. Ai nevoie de acordul expres... al arhitectului.
- Împrumuturi virtuale. Bibliotecile au voie să împrumute exemplare fizice ale cărților, dar e ilegal să transmiți pentru împrumut un .txt, .doc, .pdf sau orice alt format digital, cu același conținut. Reforma le-ar scăpa de acest dublu standard impus noilor tehnologii.
- Contracte juste pentru autori. Momentan, autorii sunt forțați să-și cedeze drepturile în condiții restrictive și abuzive. Normal, când la negocieri au de a face cu armate de avocați ale editurilor și caselor de producție. Reforma le-ar da voie, printre altele, să-și ia drepturile înapoi, dacă ele nu sunt exploatate corespunzător.

Legile de azi sunt bazate pe cele din vremea în care era complicat și costisitor să distribui și să copiezi orice formă de material, fie el video, audio, foto, sau scris. Realitățile au evoluat cu ajutorul tehnologiei și e important să nu te trezești acuzat de violarea drepturilor de autor pentru un share la tine pe blog, YouTube, sau Facebook.

Ce poți tu să faci?
Intră pe Copywrongs.eu. Uită-te la video-ul, realizat de echipa Copy-me, și, dacă-ți place, dă-i un share pe unde pierzi tu vremea ca să te conectezi cu lumea. Apoi ia la rând propunerile de reformă. Câteva dintre ele sunt explicate mai sus, dar ai o paletă mult mai amplă, din care poți să alegi exact ce te interesează și ce te doare mai tare. Bifează propunerile de reformă care contează cel mai mult pentru tine și apoi sună-l gratuit pe Daniel Buda, europarlamentar român și Membru al Comisiei pentru Afaceri Juridice.

Să suni, să nu suni? Gândește-te așa: pe de-o parte, europarlamentarii din țara ta sunt plătiți ca să te asculte, să-ți înțeleagă punctul de vedere și să te reprezinte. Apoi, dacă publicul nu face presiuni asupra parlamentarilor europeni, asta nu înseamnă că n-o fac corporațiile. În cazul acestei posibile reforme a drepturilor de autor, o coaliție puternică, înarmată cu bani până în dinți, face deja lobby puternic împotriva schimbării. Și va continua să o facă, pentru că au resursele necesare, dacă știu că nu li se opune nimic. Motivul pentru care ai scăpat de ACTA , PIPA și SOPA e fix ăsta: niște activiști au luptat împotriva lobby-ului până în pânzele albe. Cu apelul ăsta gratuit de două minute poți să contribui și tu la același gen de luptă.
Pin It email