Se lansează FILM MENU #22

Lansarea începe la 19:00, în sala de cinema a UNATC, cu Îngerul albastru (SUA 1930, regie Josef von Sternberg). După 22:00, e petrecere în club Ota, unde se va dansa exclusiv pe muzică feministă, aleasă de redacție și de cititorii revistei. Intrarea e liberă.

Despre Îngerul albastru, a răspuns Oana Ghera.

De ce merită văzut filmul ăsta?

Aș zice simplu pentru că Marlene Dietrich. Dar apoi v-ați gândi, desigur, la o Marlene icoană, fotografiată din profil stânga, al cărei chip ascuns printre cețuri și văluri și fum, păstrează o strălucire anume, decadentă și fascinantă. Și nu, Îngerul albastru nu e despre ea. Ea despre Lola Lola, Marlene înainte să fi fost Marlene. O cântăreață de cabaret care înfierbântă mințile puștilor de liceu dintr-un orășel de provincie, o femeie din carne și oase (și piele, lăsată la vedere mai mult decât în orice alt film al lui Dietrich cu von Sternberg – șase, toate), cu coapse strânse-n jartiere și tot dischisul de tocuri și funde și pene și bucle blonde, care-și spune cântecul pe-o scenă oarecare, cu o arțăgoșenie cumva bărbătească și o privire care avea să fie a Marlenei dintotdeauna – un amestec de tristețe, plictiseală, aroganță și dezamăgire pe care, dacă nu ar fi așa un clișeu, nu l-aș putea numi altfel decât je ne sais quoi.

Revenind la motive. Pe la minutul 18 și ceva, undeva după primul ei prim plan, cam pe când mintea încetează să se mai dea târcoale imaginii picioarelor ei dezgolite care luase în stăpânire ecranul preț de câteva secunde bune, a star is born. Pun pariu că nu sunt atât de multe filmele în care poți identifica cu atâta precizie un moment ca ăsta. În plus, cu joben și frac deghizat în rochie, aici avea să cânte pentru prima dată Falling In Love Again.

Ce film ar trebui văzut înainte și ce film după?

Ca să nu rămână nimeni cu impresia că filmul ăsta e doar despre Marlene Dietrich, aș zice că înainte merită văzut The Last Man al lui Murnau, cu Emil Jannings într-unul din rolurile sale semnătură. Să mai lămurească două-trei chestii despre reputația domnului în cauză, pe care îl veți regăsi creditat cel dintâi pe genericul Îngerului albastru. Și pentru că nu mă pot abține, aș mai recomanda screen testul Marlenei pentru Înger. Ca artefact, de dinainte de luminile, decorurile și indicațiile lui von Sternberg, dar mai ales de dragul unei discuții auteuriste în jurul personei Marlenei Dietrich.

După, Marocco. Tot din 1930, tot cu Marlene. Acea Marlene icoană.

Ce trebuie știut despre regizor?

Josef von Sternberg a fost un evreu din Viena emigrat în SUA, care a făcut câte puțin din toate până a ajuns asistent de regie la Hollywood și l-a apucat pe dumnezeu de-un picior. În cazul de față, dumnezeu = Charlie Chaplin, care, impresionat de filmul de debut al lui Sternberg, îi propune să scrie și să regizeze un scenariu pentru United Artists. Urmează câteva colaborări de succes cu Paramount, o cădere neașteptată care îl împinge către Berlin unde avea să o descopere pe Dietrich și să facă împreună Îngerul albastru. Restul de cinci filme sunt deja istorie. La fel ca persona de dandy târziu a lui Sternberg, obsesia de a face din Dietrich o icoană sau fascinația pentru glamourul hollywoodian care, culmea, pare să se identifice astăzi în imaginarul colectiv cu ceea ce Sternberg a făcut din three key lightning, decoruri și însuși chipul Marlenei, începând cu Îngerul albastru. Şi mai ales după.