Centrul de Consiliere şi Orientare Profesională (CeCOP) al SNSPA organizează SNSPA Internship Fair, un târg de internshipuri dedicat studenţilor din Bucureşti, în perioada 26-27 aprilie, la Biblioteca Academiei Române.
SIF este un proiect care facilitează accesul la internshipuri în publicitate, comunicare şi relaţii publice, ştiinţe politice, relaţii internaţionale, management sau administraţie publică. La târg vor fi prezente peste 50 de organizaţii, instituţii şi companii în care studenţii pot prinde un internship unde să pună în practică ce au învăţat la facultate, dar şi să dezvolte competenţe conexe şi să capete experienţă pentru a-şi începe cariera cu succes.
În cadrul târgului, vor avea loc şi conferinţe şi workshopuri cu teme aferente domeniilor precizate. Mai mult, sâmbătă, 27 aprilie, va avea loc Biblioteca Vie, unde studenţii pot sta de vorbă personal cu câţiva dintre oamenii importanţi din domeniul comunicării. Tot sâmbătă, omul de afaceri Niels Schneker va ţine un workshop pe tema „Ferma de oportunităţi numită România”, în care vorbeşte despre oportunităţile economice din ţară.
După două ediţii încheiate cu succes, a treia ediţie a SNSPA Internship Fair aduce în 2013 nume ca Borţun-Olteanu, Unilever, Editurile Tritonic, Humanitas şi mulţi alţii.