Selectați dintre sute de participanți, într-o competiție lansată la nivel european, în iunie 2019, cei 8 tineri au fost împărțiți în două echipe de câte 4. Misiunea lor a fost ca, la fiecare oprire, să exploreze locuri necunoscute, să întâlnească oameni noi și să descopere inițiative locale susținute de UE.
Rareș e un fotograf din Vaslui și a călătorit, cu echipa Travelbugs, din nordul până în sudul Spaniei, însoțit de Dayana, Vanessa și Elliot. Călătoria lor a început, însă, în Finlanda.
Echipa Calma, formată din Panos, un cipriot de 23 de ani, cu rădăcini românești, Olga, copywriter de 19 ani din Polonia, Wijnand, un realizator video de 26 de ani, și Selina, o fotografă de 22 de ani din Germania, și-a început călătoria în Irlanda și a sosit în România pe 20 septembrie.
Îmăreună, au descoperit regiunea pitorească a Țării Maramureșului, au vizitat planetariul din Baia Mare, alături de un profesor de astronomie și un grup de elevi de liceu, au făcut o excursie în Ocna Șugatag și au privit stelele din unul dintre cele mai bune puncte de observație din regiune.
Pe 22 septembrie, au făcut prima plimbare cu Mocănița din viața lor. Începând din secolul al XIX-lea, regiunea carpatică de la granița între Ivano-Frankivsk și Maramureș este furnizor de lemn cu tradiție, pentru o rețea de căi ferate cu ecartament îngust. Pornind de la inițiativa UE de a explora patrimoniul de căi ferate pentru activități turistice, căile ferate cu ecartament îngust au devenit un obiectiv turistic important în zona de graniță a Văii Vaserului din România și de-a lungul râului Mizunka în Ucraina.
Pe 23 septembrie, echipa Calma a vizitat Parcul Natural Apuseni, unde a văzut cum se desfășoară un proiect de conservare a faunei inițiat de World Wide Found. În descoperirea pădurilor din România li s-a alăturat YouTuber-ul bucureștean Marian Ionescu, aka Mariciu.
După cele trei zile petrecute în România, echipa a călătorit în Bulgaria, având ca destinație Sofia. The Road Trip Project s-a încheiat în Cipru, la final de septembrie, dar explorarea continuă, cu alți protagoniști, anul viitor.
Road Trip Project este inițiat de Departamentul de Politici Regionale și Urbane în cadrul UE, pe care ar trebui să-l urmărești dacă îți place să nu stai locului. Scopul acestui proiect este de a promova acțiunile UE în regiuni, pentru tinerii europeni (cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani). În 2019, Proiectul Road Trip îi plimbă pe tinerii aventurieri pe două rute simultane, care traversează Europa de la o insulă la alta. Astfel, tinerii au ocazia de a descoperi și explora țările mulțumită cărora Europa este un loc excepțional.