Whitgift International Music Competition

Whitgift International Music Competition li se adresează băieților din trei categorii de vârstă, care cântă la instrumente cu coarde (vioară, violă, violoncel, contrabas). Categoriile de vârstă sunt: 12-13 ani, 14-15 ani și 16-17 ani. 

Preselecție:

Ca să aplice, muzicienii trebuie să trimită un clip YouTube recent și needitat, cu ei interpretând o piesă la alegere. Data limită pentru trimiterea videoclipului: 1 mai 2013. Formularul de înscriere și mai multe detalii despre documentele necesare pe site-ul Whitgift  

A doua și a treia rundă:

Participanții selectați în urma preselecției vor fi invitați la Whitgift pentru o serie de recitaluri pe care le vor susține între 29 iunie și 3 iulie 2013, în fața unui juriu.

Din juriu fac parte Rosanna Whitfield, Director of Music Development la Whitgift, Philip Winter, Director of Orchestral Music la Whitgift, Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, Guy Johnston, violoncelist și fost câștigător al BBC Young Musician of the Year, Jessica Duchen, scriitoare și jurnalistă la The Independent, precum și un alt membru, nominalizat de Royal Philharmonic Orchestra.

Câștigătorii marelui premiu pentru fiecare categorie de vârstă vor cânta live în fața publicului, la o gală care va avea loc pe 3 iulie 2013.

Premiile competiției pentru fiecare categorie de vârstă:

Marele Premiu: o bursă la Whitgift care include cazare, taxe școlare și lecții de instrument (unul pe categorie), un concert cu Royal Philharmonic Orchestra și Whitgift Chamber Orchestra.

Premiul I: 1000 de lire și șansa de a cânta cu Royal Philharmonic Orchestra and the Whitgift Chamber Orchestra.

Premiul II: 750 de lire

Premiul III: 500 de lire

Câștigătorii vor începe studiul la Whitgift din anul academic 2013/2014.
_

Grig Cuciuc, violonist din Republica Moldova care a studiat timp de doi ani la Whitgift, iar acum e student la Royal College of Music, a răspuns la câteva întrebări legate de experiența Whitgift. 

Povesteşte un pic de primele tale luni la Whitgift. Ce-a fost greu? Ce-a fost special?

În septembrie 2009, cu numai câteva săptămâni înainte de începerea unui nou an la şcoala de muzică din Chişinău, am aflat că am fost acceptat la Whitgift. Am încercat să explorez locul pe Google Earth, dar chiar nu ştiam la ce să mă aştept. Când am ajuns acolo, m-am trezit într-o altă lume, un mediu inspiraţional, plin de plante şi animale. Şcoala părea foarte mare, iar facilităţile, uimitoare. Era o şcoală de vis pentru un puşti de 16 ani venit din estul Europei. 

În primele luni m-am obişnuit cu noul sistem. Îmi ştiam vocaţia: voiam să fiu violonist profesionist, şi eram pregătit să muncesc din greu pentru asta. Şcoala l-a contactat pe Remus Azoiţei, un profesor de vioară de la Royal Academy of Music din Londra, şi mi-a programat o audiţie cu el. M-a acceptat imediat ca student, şi de la prima vizită la el acasă am simţit că se crease o legătură între noi: mi-am dat seama că-mi va fi un profesor minunat şi că voi ajunge la un cu totul alt nivel în ce priveşte cântatul la vioară. Şi aşa a fost.

Pe lângă lecţiile de vioară, am ales studiu avansat la trei materii: istorie, muzică şi afaceri. Profesorii au fost grozavi. Mi-a plăcut atât de mult cursul de istorie încât m-am gândit chiar să studiez istorie la universitate, dar aspiraţiile mele muzicale erau prea puternice.
Erau atâţia băieţi talentaţi la Whitgift. Ce m-a uimit a fost varietatea de lucruri la care erau buni! Erau o mulţime de asociaţii şi cluburi din care puteai face parte, inclusiv un club rusesc, o asociaţie de pentatlon, echipe de şah, tenis, dezbateri şi multe, multe altele. Mi-am făcut prieteni şi oamenii au fost foarte amabili cu mine. Treptat, m-am adaptat la noua şcoală şi a devenit casa mea pentru următorii doi ani.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-a adus Whitgift în viaţa ta de muzician?

Dacă mă gândesc la incredibilul mentorat oferit de profesorul meu şi la oportunităţile de concert pe care le-am avut, acei doi ani au fost nepreţuiţi. M-am maturizat mai rapid atât în ce priveşte personalitatea mea de muzician, cât şi abilităţile de violonist. Mi-am construit un repertoriu greu într-o perioadă scurtă de timp, şi am interpretat numeroase solouri cu orchestre şi la recitaluri. Prima meu solo major a fost un concert de Mendelssohn la o vioară Guadagnini din 1782, ceea ce mi-a adus multă experienţă valoroasă. Apogeul a fost Concertul pentru vioară al lui Ceaikovski la Cadogan Hall, Londra, acompaniat de Royal Philarmonic Orchestra şi de Whitgift Chamber Orchestra. A fost o ocazie de vis şi o experienţă copleşitoare. Cred că una din lecţiile cele mai valoroase pe care le-am primit cât am fost la şcoală a fost să mă bucur cu adevărat de procesul de a da un spectacol, şi să comunic mai bine cu publicul.

O amintire dragă din cei doi ani.

Sunt mai multe care mi-s foarte dragi. Una dintre ele e cea deja menţionată, de la Cadogan Hall, în faţa unei săli pline, cu Royal Philarmonic în spatele meu. Eram terbil de emoţionat în ziua aceea, ştiam ce responsabilitate mare am şi a fost un mare privilegiu. În clipa în care m-am urcat pe scenă sentimentul ăla s-a preschimbat în fericire şi emoţiile au dispărut. Am simţit că sunt gata să mă bucur de moment şi a fost o experienţă cu adevărat extraordinară. După concert a venit la mine o doamnă şi mi-a spus că i-au dat lacrimile la a doua parte.

Altă amintire e legată de un turneu Whitgift care a ajuns şi în România în aprilie 2010. Devin nostalgic când îmi amintesc de acel turneu. Am cântat în vechi catedrale gotice şi biserici cu acustică minunată, şi în diferite săli de concerte.

Într-o seară, în timpul unei cine la un restaurant tradiţional din Târgu Mureş, cânta live o formaţie de romi - un scripcar, un contrabasist și un acordeonist care interpretau cântece populare. Cineva de la Whitgift a avut ideea ca eu să iau vioara şi să cânt cu ei. Şi atunci au început să strige: Grig! Grig!, aşa că m-am trezit cu instrumentul scripcarului în mâini, fără contrabărbie şi cu un arcuş dubios care se curba aiurea. În secunda următoare cântam din repertoriul balcanic şi unguresc de care auzisem numai, cu ceilalţi doi bărbaţi acompaniindu-mă splendid. Am încheiat reprezentaţia cu Csárdás de Monti. A fost foarte distractiv. Lumea din restaurant aplauda.

Vreun sfat pentru un muzician care se gândeşte să se înscrie în competiţie?

Fă tot ce poţi să câştigi. Ia premiul cel mare! Asta-i tot ce pot sugera. Chiar merită să studiezi al Whitgift. Mi-a schimbat viaţa şi o poate schimba şi pe-a ta.